90 Puncte Parker:”Un Riesling sec provenit din câteva vii din jurul Deidesheim-ului. El se deschide cu arome seducătoare de fructe tropicale cu sâmbure și o picanterie răcoritoare care evocă imediat o petrecere pe plajă. Rotund și luxuriant, dar elegant pe palatin, vinul este un Riesling deosebit de atrăgător.” O minunată introducere în portofoliul Von Winning!
Weingut von Winning a fost înființată în 1849 la Koblenz de Friedrich Deinhard, după ce a moștenit de la tatăl său afacerea familiei: negoț cu vinuri și producători de sekt (vin spumant). În urma altei moșteniri, el a devenit proprietar și în Palatinat, unde și-a mărit proprietatea cumpărând mai multe terenuri. Fiul său Andreas a preluat proprietatea în 1870 și a început să producă vinuri de calitate superioară. La moartea sa, în 1907, domeniul a revenit ginerelui său, Leopold von Winning. El este cel care a dezvoltat afacerea, devenind unul dintre producătorii de referință ai Palatinatului. A fost, totodată, membru fondator al Verband der Naturweinversteigerer, predecesoarea VDP-ului (Verband Deutscher Prädikatsweingüter) de azi, una dintre cele mai puternice asociații din lume dedicată viticulturii sustenabile. După moartea sa, în 1917, podgoria a intrat în posesia familiei Hoch, iar vinurile au fost vândute până în 2009 sub eticheta „Weingut Dr. Deinhard”. Din păcate, viile au fost relativ neglijate până în 2007, când podgoria a fost cumpărată de Achim Niederberger, un antreprenor din Neustadt, care i-a dat numele actual, Weingut Von Winning. Niederberger, proprietar de asemenea al Bassermann-Jordan și Reichrat von Bühl, a făcut investiții serioase și l-a angajat pe Stephan Attmann ca director general. El este garantul calității excepționale a vinurilor de azi. Achim Niederberger a murit în 2013, dar soția sa Jana îi continuă munca. Pe proprietatea de 50 ha, dintre care 10 ha sunt clasificate GG (Großes Gewächs, echivalentul Grand Cru-urilor), 80% din producția de 260.000 sticle pe an o reprezintă Riesling-ul. Domeniul include 17 plaiuri, inclusiv unele de top: Ruppertsberg, Kieselberg, Langenmorgen sau Paradiesgarten.