Foarte fin și mineral, cu note de fructe albe și o adiere de unt. Gustul se remarcă prin prospețime și echilibru, fiind bogat și lung, cu atac dominat de fructe albe și citrice, textură fină, mătăsoasă și note minerale foarte plăcute.
”Domeniul de 11 ha din satul Pouilly este o sursă de vinuri bune care merită să fie mai bine cunoscute. Pierre Vessigaud, a cincea generație, a renunțat demult la produsele chimice, iar în 2010 a început conversia la agricultura biologică. Randamentul este redus la 40 hl/ha, o raritate în regiune, ceea ce explică concentrația acestor vinuri. Recoltarea manuală este urmată de fermentarea în butoaie folosite, după care vinurile își continuă evoluția fără grabă, pe drojdii, în inox. Suculente dar serioase, toate etichetele lui Vessigaud merită căutate și cumpărate.” - William Kelley, robertparker.com Pierre Vessigaud, ”artisan vigneron”, după cum se autodefinește, a preluat domeniul familial în 1987. Situată în sătucul Pouilly din inima apelațiunii Pouilly-Fuissé și fondată în 1839, proprietatea are opt hectare, dintre care trei în Mâcon și cinci în Pouilly-Fuissé. Fructificând experiența a cinci generații de viticultori, Pierre este obsedat de calitatea strugurilor și muncește enorm de mult în vie, fiind convins că strugurii buni aproape că nu mai au nevoie de oenolog. El reușește, astfel, să producă vinuri proaspete, energice și minerale, recunoscute pentru echilibrul lor.