213-MUGA-PRADO-ENEA-GRAN-REZERVA

2011

Muga Prado Enea Gran Rezerva

99 Puncte James Suckling: ”Cel mai structurat Prado Enea. Pe palatin, este compact, cu arome de fructe negre, ciuperci maro și cedru. Corp plin. Tanini extraordinar de cizelați și sfârșit foarte lung. Aciditate electrică. Muschiulos și bine tonifiat. Un nou clasic care îmi amintește de marile vinuri spaniole din anii 1940 și 1950. Impresionant și acum, va fi și mai bun după 2021.”

295 lei

/ 750 ML

Categorie:

Producător

Muga - Rioja, Spania

ȚARA DE ORIGINE

Spania

Soi

80% Tempranillo, 20% Grenache, Mazuelo (Carignan) and Graciano

Culoare

roșu-rubiniu intens

Miros

proaspăt și complex, cu note de mure sălbatice și prune uscate, cărora li se adaugă cele date de maturarea în butoaie de stejar de cea mai bună calitate: cacao, vanilie și toast

Gust

proaspăt și pur, cu mineralitate calcaroasă, aciditate foarte bine integrată și sfârșit persistent, foarte plăcut

Alcool

13,50 %

Recomandări gastronomice

singur sau cu vânat, vită, porc, friptură condimentată de pui sau curcan, pește, legume la grătar, ciuperci, brânzeturi

Număr de sticle produse

N/A

Perioadă optimă de consum

2019-2035

Alte informații:

Maturat 16 luni în butoaie americane mari, 3 ani în stejar franțuzesc și 3 ani la sticlă. Prado Enea se produce numai în anii foarte buni. Descrierea producătorului: ”Strugurii pentru Torre Muga și Prado Enea sunt întotdeauna ultimii care ajung în cramă. În acest fel, asigurăm gradul optim de coacere. Strugurii fermentează în cuve de stejar de 10 000 l, fără temperatură controlată și fără drojdii suplimentare. Perioada de macerare variază, dar poate dura până la 20 de zile. Vinul este maturat 12 luni în cuve de stejar de 16 000 l, 36 de luni (minimum) în budane de stejar și 36 de luni (minimum) la sticlă. După maturare, vinul este limpezit cu albuș de ou. Acest vin este de culoarea cireșelor negre, cu intensitate medie. La nas, este delicat și proaspăt, cu debut de fructe roșii (mure), note picante precum scorțișoară și o adiere de nuanțe de toast de la butoi - lemn de cedru, vanilie și frunze de toamnă. După ce petrece 16 luni în stejar american și alte 36 în butoaie făcute majoritar din stejar franțuzesc, puteți aprecia aportul benefic al lemnului și integrarea sa echilibrată cu fructul. Pe palat, este proaspăt și lung, cu aciditate echilibrată. Taninii încep să fie rafinați, savuroși și eleganți. Prado Enea este un vin cu inima deschisă și cu un mare potențial de învechire.” 99 Puncte James Suckling și Locul III în Top 100 pe 2019: ”Cel mai structurat Prado Enea. Pe palatin, este compact, cu arome de fructe negre, ciuperci maro și cedru. Corp plin. Tanini extraordinar de cizelați și sfârșit foarte lung. Aciditate electrică. Musculos și bine tonifiat. Un nou clasic care îmi amintește de marile vinuri spaniole din anii 1940 și 1950. Impresionant și acum, va fi și mai bun după 2021.” 97 Puncte Tim Atkin MW 96 Puncte Parker Ediția 2010 - 99 Puncte James Suckling & Locul 2 în Top 100 vinuri spaniole în 2017 : ”Minunata sa textură mătăsoasă și o suculență consistentă fac ca acest vin să fie atât de special. Natura impecabilă a vinului este atât de impresionantă încât te lasă fără răsuflare. O abundență de arome de fruct și ce senzație în gură! Beți-l acum și până în vecii vecilor.” - 97 Puncte Parker: ”Am fost nerăbdător să gust Prado Enea Gran Reserva 2010, deoarece am observat o creștere foarte frumoasă a acestui cuvée în ultimele ediții, iar 2010 este unul dintre cei mai echilibrați ani de recoltă din ultimul timp. Acesta este cel mai clasic dintre vinurile Muga, cel cu cea mai lungă maturare, un pic ca vinurile de demult, dar cu cunoștințele de azi în ceea ce privește lucrul în vie și vinificarea/maturarea. Vinul provine din viile mai reci, situate la altitudine mai mare, ceea ce înseamnă că îl îmbuteliază doar o dată la doi, trei ani. În anii din urmă, în 2008 și 2009 nu s-a făcut. Este fermentat în cuve mici de lemn construite chiar de ei și le place să amâne fermentația malolactică până primăvara deschizând ferestrele, astfel încât frigul să pătrundă în cramă. Pentru maturare, fiecare soi stă în butoaie separate, noi și vechi, timp de trei ani. Acest vin are parametri foarte sănătoși și echilibrați. Este încă tânăr. Prado Enea nu e niciodată închis la culoare, ci este mai degrabă rubiniu și are un nas tânăr, subtil și elegant. Dar calitatea sa este evidențiată de incredibila eleganță și armonie de pe palatin, unde taninii sunt foarte fini, aromele subtile, dar profunde, iar lungimea este pur și simplu fenomenală. Vinul de față are corp mediu, o maturitate perfectă și aciditate integrată. Ar trebui să trăiască mult și bine în sticlă. 90 000 de sticle produse. Următoarele ediții: 2011, 2014 (foarte puțin) și 2015. Responsabilitatea pentru vinurile albe și rosé îi revine acum lui Isaac Muga, în timp ce fratele lui Jorge face toate roșiile. Am gustat toate albele și roséurile disponibile, ca să văd ce se întâmplă. A apărut un nou rosé de top, Flor de Muga, și continuă să lucreze la un nou vin alb, făcut majoritar din Viura, Garnacha Blanca și Maturana Blanca, care va ieși, probabil, pe piață în 2018. A fost o degustare lungă și ralaxată, în care au adus și câteva ediții mai vechi atunci când am discutat despre asemănările dintre diferiți ani, așa că pot să vă dau câteva opinii despre evoluția unor vinuri mai vechi. O teamă comună în regiune (și într-o mare parte a Spaniei) este legată de lipsa producției din 2017. Când am vorbit despre asta cu familia Muga, mi-au spus că ei au pierdut cam 60% din struguri din cauza gerului din 2017. În ceea ce privește vinurile roșii, Prado Enea 2010 s-ar prea putea să fie una dintre cele mai reușite ediții ale acestui vin clasic, cu potențial mare de învechire. Odată cu ediția 2015, revine în scenă Aro, vinul făcut majoritar din Graciano; nu mai fusese produs din 2010. Două vinuri pe care să le cumpărați și să le ascundeți în pivniță...”, Luis Gutiérrez, 28 februarie 2018” Ediția 2009 - 96 Puncte Parker - 96 Puncte James Suckling Ediția 2006 - 98 Puncte James Suckling - 96 Puncte Robert Parker Ediția 2005 - 95 Puncte Parker Ediția 2004 - 96 Puncte Parker

Ai peste 18 ani? Trebuie să verificam că ai peste 18 ani pentru a accesa acest site.