Buchet puternic, persistent și foarte fin, cu parfum de piersici, caise și coacăze roșii. Gust sec și răcoritor, echilibrat, bine structurat și de o catifelare superbă, cu perlaj fin și dens și sfârșit fructat, persistent.
buchet puternic, persistent și foarte fin, cu parfum de piersici, caise și coacăze roșii
Gust
sec și răcoritor, echilibrat, bine structurat și de o catifelare superbă, cu perlaj fin și dens și sfârșit fructat, persistent
Alcool
12,00 %
Recomandări gastronomice
perfect ca aperitiv, merge foarte bine antreuri reci, paste fără umplutură și fripturi din carne albă
Număr de sticle produse
N/A
Perioadă optimă de consum
N/A
Alte informații:
Vinificat în alb (fără pielițe), cu excepția Pinot-ului Noir care stă parțial în contact cu pielițele, la o temperatură controlată de 18°C. Refermentat încet în tancuri de inox mari, la 12-14°C. Stă pe drojdii aproximativ 3 luni. Ruggeri, unul dintre cei mai respectați producători de Prosecco, produce vinurile-etalon ale apelațiunii. Actuala podgorie a fost înființată în 1950 de Giustino Bisol. El este continuatorul unei tradiții de câteva secole, proprietatea familiei Bisol fiind menționată în cele mai vechi hărți din Cartizze, în inima regiunii Valdobbiadene. Prima atestare documentară datează din anii 1800, ea certificând faptul că Eliseo Bisol era producător de distilate. Apoi, în 1920, fiul său Luigi Bisol, oenolog, a înființat o podgorie în Montebelluna. Fiul acestuia, Giustino Bisol, este cel care avea să înființeze Ruggeri în Santo Stefano di Valdobbiadene, cu scopul declarat de a produce și promova spumantele Prosecco Superiore și Cartizze. În 2017, Ruggeri a intrat în proprietatea grupului Rotkäppchen-Mumm Sektkellereien GmbH, liderul pieței de spumante din Germania, înființat în 1856 și rămas în proprietatea aceleiași familii. Schimbarea proprietarilor nu a însemnat și schimbarea managementului, Ruggeri continuând să fie condus de Paolo Bisol, cu ajutorul copiilor săi Giustino și Isabella. Excelenta reputație a Prosseco-ului Ruggeri se bazează atât pe aprecierea consumatorilor, cât și pe recunoașterea specialiștilor. Astfel, vinul de top al domeniului, Giustino B., ediția 2015, a primit titlul de ”Spumantul anului” acordat de ghidul Vini Buoni d'Italia al prestigioasei reviste Gambero Rosso - a fost pentru prima dată când titlul era acordat unui Prosseco, adică unui spumant făcut nu prin metoda tradițională, ci prin metoda Charmat! Totodată, vinul primea și premiul Tre Biccheri pentru 2017 acordat tot de Gambero Rosso. Același premiu i-a revenit și în 2018. De altfel, Ruggeri este singurul producător de Prosseco care a primit Tre Biccheri de nouă ori! În ceea ce-i privește pe criticii internaționali, atunci când renumitul The Wine Advocate by Robert Parker a realizat o evaluare completă a Valdobbiadene Conegliano Prosecco Superiore DOCG, Ruggeri a primit cel mai mare punctaj: 92 puncte pentru Giustino B. și 91+ pentru Vecchie Viti, vinurile de top!